„Formarea competențelor elevilor în mentenanța sistemelor de calcul și a rețelelor de calculatoare pentru integrarea pe piața europeană a muncii”

Marți - 23.10.2012 - Încep activitățile proiectului.
 
Liliana Conciatu - Responsabil proiect
 
Sâmbătă - 03 noiembrie 2012 - S-a terminat procesul de selecție a participanților la proiectuLLP-LdV/IVT/2012/RO/129. Toate probele s-au desfășurat în cele mai bune condiții și am respectat întru totul Condițiile naționale de desfășurare a acestei etape din proiectul nostru. Lista cu rezultatele selecției va fi publicată în data de 05 noiembrie 2012
Mulțumesc participanților pentru seriozitate și, în mod special, colegilor din comisia de selecție!
Liliana Conciatu - Responsabil proiect
 
Din data de 21.01.2013 începe programul de pregătire lingvistică, pedagogică și culturală  a participanților la mobilitate, conform programelor de mai jos. La programul de pregătire pedagogică și culturală este obligatorie prezența participanților selectați și a rezervelor. La pregătirea lingvistică este obligatorie prezența celor 15 participanți. Vă reamintim că mobilitatea va avea loc în perioada 03.03.2013-16-03.2013.
 
 
Anunț important
 
Luni, 11 februarie 2013, participanții la mobilitate sunt rugați să fie prezenți la școală, et. II, Cabinetul tehnic, la ora 17:00, pentru semnarea contractelor și a altor documente importante pentru deplasare. Participanții minori trebuie să vină împreună cu un părinte, cei majori sunt rugați să fie însoțiți de un părinte.
Vă rugăm să urmăriți îndeaproape anunțurile postate în această secțiune, pentru o comunicare cât mai rapidă și eficientă.
 
Echipa de proiect
 
Ieri, 17 martie, ne-am întors din Germania, de la Leipzig. Proiectul nostru de mobilitate Leonardo da VinciFormarea competențelor elevilor în mentenanța sistemelor de calcul și a rețelelor de calculatoare pentru integrarea pe piața europeană a muncii, finanțat de Comisia Europeană, cu un buget de 38988 Euro, a ajuns și în etapa mult așteptată: plasamentul propriu-zis. Am stat două săptămâni, care au trecut ca două clipe. A fost destul de greu pentru noi toți să ne reluăm activitățile zilnice și să lăsăm în urmă toate momentele speciale pe care le-am trăit acolo. În zilele care urmează promitem multe poze și impresii, penru ca noi să retrăim o parte din experiențele din fiecare zi petrecută acolo, iar voi, cei care doriți să ne urmați exemplul, să înțelegeți ce a însemnat pentru noi și pentru școala noastră această oportunitate de formare profesională. Revenim...
 
http://www.gut-wehlitz.de/index.php/en-project-overview
 
Miercuri, 27 martie 2013
Proiectul de mobilitate Leonardo da Vinci LLP-LdV/IVT/2012/RO/129, cu titlul ”Formarea competențelor elevilor în mentenanța sistemelor de calcul și a rețelelor de calculatoare pentru integrarea pe piața europeană a muncii”, al cărui beneficiar este liceul nostru, a ajuns în etapa în care dorim să facem cât mai cunoscute toate coordonatele muncii în echipă, ale cărei rezultate palpabile încercăm să le ilustrăm aici. Proiectul, finanțat de Comisia Europeană, cu un buget de 38988 euro, a fost inițiat de o echipă compusă din prof. Liliana Conciatu-responsabil proiect, prof. Nicolae Mihai-responsabil cu formarea profesională, prof. Dan Conciatu-responsabil Mobility Tool, prof. Adela Iacobescu-responsabil diseminare și valorizare și ec. Ileana Dinu-expert cu gestiunea financiară. 
La mobilitate au participat 15 elevi din clasele a XI-a și a XII-a, domeniul de pregătire Electronică Automatizări, calificarea profesională Tehnician operator tehnică de calcul, plasamentul propriu-zis s-a desfășurat în perioada 03.03.2013-16.03.2013. Organizația de primire a fost Vitalis GmbH din Leipzig Germania, care a asigurat pregătirea practică în domeniul amintit mai sus, urmând un program de formare profesională care a luat naștere prin identificarea nevoilor de formare ale elevilor noștri, pentru a le înlesni inserția pe piața europeană a muncii.
Toate obiectivele proiectului au fost atinse, dintre acestea menționăm: 
  • dezvoltarea abilităților de identificare a componenelor sistemelor de calcul, de asamblare a acestora și a celor de realizare a mentenanței software și hardware a sistemelor de calcul;
  • dezvoltarea abilităților de instalare și configurare a diferitor sisteme de operare și aplicații software;
  • dezvoltarea abilităților de utilizare a instrumentelor software și hardware adecvate pentru verificarea funcționalității rețelelor de date;
  • dezvoltarea abilităților elevilor de a comunica într-o limbă străină, utilizând limbajul de specialitate;
  • dezvoltarea relațiilor profesionale cu personalul din companiile europene în scopul transferului de bune practici și asigurarea calității în formarea profesională;
  • conștientizarea tinerilor despre cerințele viitorului lor loc de muncă;
  • adaptarea la un mediu social și cultural european, respectiv dezvoltarea viziunii lor sociale și culturale.
Participanții au urmat un program de pregătire practică de înalt profesionalism la Robotron, Leipzig, sub îndrumarea tutorelui Thomas Pforte, a profesorului însoțitor Nicolae Mihai și a coordonatorului de proiect din partea organizației de primire, d-l Andras Incze Jagos. Toate activitățile desfășurate în cele 10 zile de pregătire au fost monitorizate îndeaproape de prof. Liliana Conciatu și au avut drept scop obținerea de către participanți a competențelor prevăzute în Standardul de pregătire profesională, competențe validate și certificate prin acordarea Certificatelor de Mobilitate Europass. În plus, fiecare participant a primit  certificate de participare la stagiul de pregătire practică din partea Robotron și Vitalis, certificate care, de asemenea, atestă dobândirea de cunoștințe, abilități, competențe. 
N-a fost timp de pierdut, participanții s-au bucurat de fiecare clipă din timpul liber petrecută în orașe încărcate de istorie și cultură, unice în felul lor. Astfel, după-amiezele le-au petrecut în Leipzig, unde un ghid i-a însoțit în prima zi, apoi i-a îndrumat în următoarele, pentru a se bucura de tot ce are deosebit de oferit orașul, iar sâmbătă, prima zi din weekend, participanții au avut o zi plină, parcă neîncăpătoare pentru atât de multă informație, la Berlin. Și, bineînțeles, duminică la Dresda. Fără cuvinte...
Mai jos, câteva poze prin intermediul cărora se încearcă o reconstituire a două săptămâni greu de uitat...